Șmecheria cu schimbarea plăcuțelor de frână
Am fost avertizat că am uzură pe plăcuțele de frână de 80%. M-am speriat și am solicitat să le schimb cu unele noi. Le-am plătit pe cele noi și am plecat fericit că nu mai reprezint un pericol pe drumul public. La nici 5 zile am mers la service să schimb cauciucurile de iarnă, iar pe documentul de la acel service am primit vestea că trebuie să schimb plăcuțele de frână că sunt un pericol public cu uzură 85%. M-am întors la service unde chipurile mi se schimbaseră plăcuțele și le-am arătat documentul, solicitând ca operația de schimbare să fie făcută sub ochii mei. N-au comentat. S-a făcut operația cu plăcuțe noi. Eu cred că aveam la început să zicem uzură de 50-60%. Mi-au luat plăcuțele mele și le-au pus pe unele foarte uzate, neștiind că eu voi merge să schimb cauciucurile la un alt service unde cei de acolo vor face măsurători. Anul acesta un șef de service mi-a certificat că la români este o tradiție în a exagera cu uzura plăcuțelor pentru a fi schimbate. Se face o adeărată afacere mai ales dacă cel care acceptă schimbarea nu-și dă seama ce și cum și i se aplică ceea ce mi s-a făcut mie, adică mi-au pus plăcuțe cu mult mai uzate decât am avut. Pe muncitor nu l-a interesat că mie ar fi posibil să mi se întâmple o nasoleală, din moment ce el a câștigat 5 lei furându-mă pe mine. Așa este gena lui și nimeni nu are cum să-l dezbare pe el de metehne moștenite din generașie-n generație de sute și sute de ani, nu neapărat de pe poziția de mecanic auto, ci de orice este de șmanglit.
(22 august 2017)
Comments
Post a Comment